Literatura thriller si oferta Elefantului

Agatha Christie este una dintre scriitoarele mele preferate, cu un stil demn de apreciat. Am citit cele 66 romane ale sale in perioada liceului (cea mai frumoasa pentru mine ramanand Zece Negri Mititei), “consecintele” fiind vizibile la sfarsitul clasei a 12 a, cand eram ferm convinsa ca vreau sa studiez Criminalistica (binenteles ca asta era putin departe de realitate).

Dar revenind la stilul ei inconfundabil si la personajul arhicunoscut, Hercule Poirot, Agatha Christie a reusit sa transpuna in cartile ei un proces simplu de investigare al crimelor, in spatele caruia s-a aflat o cunoastere buna a psihologiei umane si a criminalilor in mod deosebit.

Cum cifrele vorbesc intotdeauna, in cazul acestei scriitoare de literatura mister&thriller, vanzarea cartilor se ridica estimativ la 2 miliarde de exemplare in 104 tari din lume, intrand astfel in Cartea Recordurilor pentru volumul de vanzari. Startul a fost dat de “Misterioasa afacere de la Styles”, cand A. C. avea 30 ani. Totul a pornit de la faptul ca a vrut sa demonstreze surorii ele ca este capabila de o asemenea scriere, folosindu-se foarte mult de cunostintele acumulate in timpul primului razboi mondial, cand a lucrat ca asistenta medicala intr-un spital. De aici probabil si utilizarea in multe romane de-ale sale ca arma a crimei medicamentele in exces sau otrava.

Va recomand cu mare drag sa cititi macar o carte din suita de 66 de romane, nu o veti mai lasa din mana pana nu o veti termina. Va garantez! Sau, mai bine, profitati de promotia celor de la elefant.ro, avand o reducere de 13% la 666 de carti din literatura thriller si mister. Asta da promotie diabolica! Puteti da click pe bannerul de mai jos pentru a afla mai multe informatii.


Cum astazi de ghidam foarte mult dupa “sharing is knowledge”, puteti da mai departe vestea aceste promotii, (vezi regulamentul) iar elefanteii va vor fi recunoscatori cu un cupon in valoare de 30 RON pentru orice carte din cadrul magazinului lor online.

About these ads

3 comments on “Literatura thriller si oferta Elefantului

  1. Pingback: Tweets that mention Literatura thriller si oferta Elefantului « O noua modalitate de a scrie continut de calitate -- Topsy.com

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s